Aşteptăm rezumate extinse ale lucrărilor (1-2 pagini),
în
limba română. Lucrarea completă urmează a fi
trimisă doar după recenzarea
rezumatelor şi anunţul de acceptare a lucrării. Lucrările finale vor fi
redactate în limba română, fiind însoţite de un rezumat
în limba engleză, în format OpenOffice sau RTF,
urmând modelul.
Rezumatele şi lucrările vor fi (preferabil) încărcate
online, sau expediate (ca
fişier ataşat) în format OpenOffice sau RTF pe
adresa linux@relis.uvvg.ro.
Toate lucrările vor fi recenzate de către Comitetul
ştiinţific.
Acesta are dreptul de a solicita autorilor completări sau corecturi, sau chiar
de a respinge lucrări. Observaţiile vor putea fi văzute pe
server, solicitările de corecturi/modificări vor fi transmise
autorilor prin email.
Formatul recomandat de redactare a lucrărilor
este destinat pregătirii volumului pe CD, precum şi publicării în revista Studia, după
prezentarea în seminar.
Lucrările seminarului vor fi distribuite
participanţilor pe suport electronic (CD) în timpul
desfăşurării. Volumul cu lucrările (completate
şi revizuite ca urmare a prezentării şi discutării lor
în cadrul seminarului)
va fi editat şi publicat la Editura UVVG ca fascicol al revistei Studia.